Meteorologii trag un semnal de alarmă: vremea se înrăutățește drastic în următoarele zile! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă la nivel național, în intervalul 15 mai, ora 08:00 – 17 mai, ora 12:00. Conform specialiștilor, vom avea parte de intensificări susținute ale vântului, precipitații însemnate cantitativ și un nou val de răcire accentuată a vremii.
Vânt puternic, ploi și fenomene electrice
Joi, 15 mai, vântul se va intensifica în aproape toată țara, cu viteze de 40–50 km/h la câmpie, și peste 60–70 km/h în zonele montane. Fenomenele severe vor continua și vineri, când rafalele vor atinge intensități și mai mari, în special în regiunile sudice și sud-estice.
Precipitațiile își vor face apariția inițial în nordul țării, apoi se vor extinde în vest, centru și est. Vorbim de averse însoțite de descărcări electrice, grindină și cantități importante de apă, care pot depăși local 35 l/mp.
Lapoviță, ninsoare și strat de zăpadă la altitudine
În Carpații Orientali și Meridionali, în special la altitudini de peste 1.500 de metri, sunt așteptate precipitații mixte și chiar ninsori. În aceste zone, local se va depune strat de zăpadă, un fenomen neobișnuit pentru mijlocul lunii mai.
Temperaturi în scădere: maxime de doar 10 grade în unele regiuni
Începând cu 16 mai, se va resimți o răcire accentuată a vremii, cu temperaturi semnificativ mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Maximele vor varia între 10 și 19°C, iar minimele între 1 și 10°C, cu cele mai scăzute valori în zonele depresionare.
Cod galben pentru zona de munte din Neamț
Județul Neamț, în special jumătatea sa vestică și zona montană, se va afla sub incidența unui cod galben de vreme severă joi, între orele 10:00 – 12:00. Aici, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cu averse torențiale (15–20 l/mp), descărcări electrice, grindină și vijelii, iar la altitudini mari se vor înregistra rafale de peste 80–90 km/h.
Recomandări pentru populație
Autoritățile recomandă prudență, în special în trafic și în zonele montane. De asemenea, agricultorii și turiștii sunt sfătuiți să fie atenți la avertizările emise și să evite deplasările în zonele cu risc în perioada menționată.



