În capitala Moldovei, la Iași, s-a desfășurat, în urmă cu o săptămână, cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică- ”IașiSing”.
Din juriul acestei competiții, deja consacrate, a făcut parte și mezzosoprana Ionela Mardare Mirică, absolventă a Academiei de Muzică din Cluj, profesor la Clubul de Canto ”Noblesse”, care pregătește tinere talente din Piatra Neamț și Roman.
” Organizatoarea acestui festival de la Iași este doamna Maria Simionescu.
Din juriul secțiunii de muzică ușoară au mai făcut parte: Radu Buliga, președintele juriului, producător de la Chișinău, din Republica Moldova, lector universitar, Ina Cristea, de la Conservatorul din Iași, conferențiar dr. Loredana Gârbea, de la Conservatorul din Iași, Alexandra Maxim, finalist la concursul << Vocea României>>, copozitorul Claudiu Bulete și subsemnata.

Trebuie făcută precizarea că eu nu am dat note celor 5 copii pregătiți de mine. La secțiunea de muzică populară interpreții au fost jurizați de alți specialiști”, a declarat pentru ”Monitorul de Roman” Ionela Mardare Mirică.
Premii importante pentru copiii nemțeni
”Ne-am întors acasă cu sufletul plin și cu premii frumoase de la IașiSing festivalul-concurs internațional , organizat impecabil de doamna profesor Maria Simionescu. Le felicit din toată inima pe fetele mele talentate, care au urcat pe scenă cu emoție și dăruire și mulțumesc părinților pentru sprijin. A fost o organizare impecabilă și o atmosferă de concurs oferind acestor copii minunați oportunitatea de a se pune în valoare”, a spus Mihaela Mardare Mirică.
Rezultatele copilor nemțeni sunt următoarele:
La secțiunea muzică ușoară:
-Daria Grosu(17 ani), din Roman a obținut Trofeul ”Kids Sing” și o invitație la un masterclass( curs de măiestrie muzicală n.r), oferit de conf. univ. dr. Mihaela Loredana Gârlea;
-Claudia Rânceanu(9 ani) , din Bicaz, a obținut premiul I;
-Antonia Funaru(9 ani), din Roman și-a adjudecat tot premiul I;
-Elis Ghiuzan(8 ani), din Roman, a obținut premiul al II-lea;
La secțiunea Muzică Populară
-Andra Spînu(14 ani), din Roman, a luat premiul al II-lea.




