Muzeul de Artă din Roman a deschis porțile celei de-a XIII-a ediții a „Salonului de Primăvară”, eveniment cultural de tradiție ce reunește artiști din întreaga regiune. Expoziția, desfășurată în perioada 13 martie – 1 mai 2025, marchează 633 de ani de la prima atestare documentară a orașului și adună sub același acoperiș 157 de lucrări de pictură, grafică, sculptură și fotografie.
Un omagiu „Academicianului Culturii romașcane”
Momentul de deschidere a fost marcat de un gest-surpriză al curatorului muzeului, Mihaela Ciobanu, care a prezentat un documentar despre viața și activitatea profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu. Personalitate marcantă a vieții culturale romașcane, eseist, publicist, critic de artă și muzicolog, profesorul Ciobanu ar fi împlinit, pe 25 martie, 100 de ani. Filmul a adus în fața publicului povestea unui om care și-a dedicat întreaga viață educației și promovării artei, lăsând o amprentă profundă asupra comunității.

Profesorul Ciobanu, născut la Roman în 1925 și trecut în eternitate în 2020, a fost nu doar un dascăl apreciat, dar și un susținător fervent al culturii locale. A predat timp de șase decenii, la diverse instituții din Roman, Iași și împrejurimi, influențând generații întregi de elevi și studenți. Pe lângă activitatea didactică, s-a remarcat ca un fin cunoscător al artei și muzicii, colaborând cu numeroase publicații culturale.
O expoziție a formelor și culorilor
După momentul dedicat profesorului Ciobanu, publicul a fost invitat să descopere expoziția propriu-zisă. „Salonul de Primăvară” a reunit lucrările a 43 de artiști din Roman, Piatra-Neamț, Bârlad, Chișinău, Bacău, Vaslui, Botoșani și Iași. Dintre cele peste 200 de opere propuse, juriul a selectat 157, diversitatea tehnicilor și stilurilor fiind unul dintre punctele forte ale evenimentului.
„Diversitatea tehnicilor, temelor și stilurilor abordate de artiști s-au reunit într-un tot complex și echilibrat estetic. Pictura, grafica, sculptura și fotografia oferă un spectacol de formă și culoare într-un spațiu al intimității frumosului”, a explicat curatorul Mihaela Ciobanu.
Domină pictura în ulei, cu 108 lucrări, urmată de grafică (19 lucrări) și sculptură (16 lucrări în piatră, lemn, ipsos și ceramică). Fotografia, artă în continuă ascensiune, este prezentă cu 14 lucrări.
Artă, muzică și emoție
Pentru a completa atmosfera artistică, evenimentul a inclus și un moment muzical susținut de copiii de la Clubul de Canto Noblesse, coordonați de mezzosoprana Ionela Mardare-Mirică. Vocile lor au adăugat un plus de sensibilitate unei seri dedicate frumosului sub toate formele sale.
Expoziția „Salonul de Primăvară” rămâne deschisă până la 1 mai 2025, oferind romașcanilor și turiștilor prilejul de a explora un univers artistic bogat, unde trecutul și prezentul cultural al orașului se împletesc armonios.



