Copilărie între ziduri reci, justiție caldă pe hârtie și un legământ de familie care sfidează orice normă.
Copilărie chinuită, fără un pat cald, fără școlarizare, părinți cu un comportament antisocial, măsuri de protecție ineficiente, justiție în favoarea interesului minorului – așa poate fi rezumată, dureros și sec, viața a doi frați din Piatra-Neamț, în vârstă de 11 și 13 ani.
Dar dincolo de dosare, evaluări psihologice și intervenții oficiale, stă o alegere care se repetă: copiii aleg mereu să rămână alături de mama lor. Chiar dacă asta înseamnă să doarmă în scări de bloc, să trăiască printre saltele murdare, cu stomacul gol și cu ochii în pământ când apare poliția.
„Tulburau liniștea publică”. Sau încercau să existe.
Luni, 19 mai, locatarii unui bloc din cartierul Dărmănești au alertat Poliția Locală. O familie locuia într-o scară de bloc. Făcuseră acolo un adăpost improvizat. Era frig, miros de igrasie și teamă în aer.
„Minorii, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, erau căutați de autoritățile competente în protecția copilului de o bună perioadă de timp, având în vedere faptul că, în trecut, aceștia mai fuseseră instituționalizați. Și părinții acestora erau cunoscuți pentru scandalurile provocate în centrele D.A.S. Piatra-Neamț, acolo unde au fost cazați în repetate rânduri, dar de unde au fost evacuați din cauza comportamentului antisocial manifestat față de ceilalți beneficiari și angajați”, a precizat Irina Ștefănescu, reprezentant al Poliției Locale.
La solicitarea polițiștilor locali, au intervenit și echipe ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, împreună cu Direcția de Asistență Socială a municipiului. Culcușul improvizat a fost strâns, zona igienizată, iar adulții – îndepărtați.
Dar povestea nu se termina acolo.
Un caz vechi, un deznodământ care refuză să vină
Cei doi frați sunt cunoscuți de autorități. Situația lor trenează încă din septembrie 2023, când o persoană a sesizat că minorii fuseseră lăsați singuri de mama lor într-o locuință socială din Speranța, de aproximativ 2–3 zile.
Au fost preluați de urgență și duși într-un centru al D.G.A.S.P.C. Neamț. În paralel, instanței i-a fost transmisă o propunere de înlocuire a măsurii de urgență cu o formă rezidențială de protecție. Părinții au fost consiliați. Copiii, de asemenea. Statul a încercat.
Dar copiii au fugit. Repetat. De fiecare dată, poliția i-a găsit și i-a dus înapoi.
„Pe parcursul perioadei de ședere în centru, copiii au fugit de mai multe ori, fiind identificați și aduși înapoi de Poliție de fiecare dată.
În aprilie 2024, instanța de judecată a dispus, după audierea și evaluarea psihologică a copiilor care arătau un puternic atașament față de mamă, reintegrarea în familia biologică. Ulterior reintegrării, serviciile de asistență socială au obligația monitorizării cazului post-reintegrare pe o perioadă de minimum doi ani”, a explicat Magda Vasilache, purtător de cuvânt D.G.A.S.P.C. Neamț.
Refuzuri, evacuări și încercări eșuate de ajutor
Familia a pierdut între timp locuința socială din Speranța. Au fost mutați în Centrul Social „Împreună”, o soluție temporară a Primăriei Piatra-Neamț. Au fost evacuați la sfârșitul lunii martie 2025.
Li s-a oferit o nouă locuință socială, în cartierul Văleni. Au refuzat-o.
Li s-a propus o soluție provizorie – mutarea în Locuința Protejată Venus, împreună cu copiii. Mama nu a acceptat.
De fiecare dată, autoritățile s-au lovit de același zid: o familie care, deși disfuncțională, refuză să se despartă. O iubire haotică, dar sinceră.
„Ca urmare a identificării, în această săptămână, de către reprezentanții Poliției Locale, a minorilor în scara unui bloc, specialiștii D.G.A.S.P.C. Neamț au intervenit alături de D.A.S. Piatra-Neamț și au propus familiei instituirea unei măsuri de protecție pentru copii, însă mama a refuzat categoric, precizând că vor pleca la bunica paternă a copiilor, care este de acord să îi găzduiască, în comuna Vânători-Neamț”, a mai spus Magda Vasilache.
„Ne avem unii pe alții. Atât.”
Reprezentanții D.G.A.S.P.C. au contactat primăria comunei Vânători-Neamț, solicitând monitorizarea constantă a celor doi frați în perioada următoare.
Dar o problemă gravă rămâne nerezolvată: din cauza instabilității, copiii nu au mers deloc la școală anul acesta. Nu au avut rechizite, nu au avut ghiozdan, nu au avut nicio zi „normală”.
Cresc într-un spațiu între legi și limite, între afecțiunea instinctivă a părinților și eșecurile reci ale sistemului. Fiecare mutare, fiecare refuz, fiecare evadare dintr-un centru nu sunt simple acte de rebeliune. Sunt, de fapt, o formă disperată de a rămâne împreună.
