Cine sunt Blajinii și de ce Paștele lor rămâne o enigmă nespusă de Biserică
Astăzi, în multe sate și orașe din România, cimitirele au prins din nou viață sub semnul unei sărbători vechi, încărcate de mister și emoție: Paștele Blajinilor.
Deși nerecunoscut oficial de Biserica Ortodoxă Română, evenimentul continuă să fie respectat cu sfințenie în Moldova, Basarabia și în alte zone rurale ale țării.
O sărbătoare născută din legendă, nu din dogmă
Paștele Blajinilor se ține la opt zile după Învierea Domnului, imediat după Duminica Tomii. Deși este o tradiție adânc înrădăcinată în folclor, Biserica nu a stabilit niciodată o rânduială liturgică specială pentru această zi.
Motivul? Originea sărbătorii nu este creștină, ci păgână, și se leagă de credințele străvechi despre Blajini — ființe mitice considerate primii oameni ai Pământului.
Cine sunt Blajinii?
Potrivit legendelor, Blajinii trăiesc departe de oameni, pe Ostroavele Albe, acolo unde se varsă „Apa Sâmbetei” — un râu mistic care, asemenea Styxului grecesc, desparte lumea celor vii de cea a morților. Blajinii sunt descriși ca ființe blânde, incapabile de rău, dedicate rugăciunii și postului. Ei nu știu să calculeze data Paștelui și, potrivit tradiției, oamenii le trimit semnale, lăsând coji de ouă roșii pe apă.
Tradiții vii în inima Moldovei și Bucovinei
În această zi, cimitirele devin spații de comuniune și sărbătoare. Oamenii vin cu pască, ouă roșii, cozonaci și vin, pe care le oferă de pomană în memoria strămoșilor.
În Botoșani, bătrânii rulau ouă roșii pe morminte, iar în Bucovina, mesele festive în aer liber erau o ocazie de pomenire și comuniune.
Se crede că nu doar morții cunoscuți trebuie pomeniți, ci și toți Uitații, Neștiuții și Albii — sufletele celor de care nimeni nu-și mai aduce aminte. În multe locuri, femeile aduc ștergare împăturite, legate cu lumânări, care sunt apoi oferite preotului în schimbul citirii pomelnicelor.
Credințe fascinante despre Blajini
În funcție de regiune, Blajinii sunt descriși diferit: jumătate oameni, jumătate pești, sau urmașii celor care nu au traversat Marea Roșie odată cu Moise.
Alte tradiții îi văd ca pe susținătorii Stâlpilor Pământului, cei care împiedică lumea să se prăbușească în haos.
Lingviștii leagă numele lor de termenul traco-getic „Rohmani” — „Cavalerul Luminos” — sugerând o rădăcină ancestrală mult mai veche decât cea creștină.
O sărbătoare între credință și mit
Deși Biserica privește cu rezervă această sărbătoare, în unele sate, preoții sunt invitați să slujească pentru odihna sufletelor răposaților în această zi specială.
Ritualurile, înrădăcinate în amintirea colectivă, dovedesc forța tradițiilor populare care, dincolo de rigoarea dogmelor, continuă să aducă oamenii împreună întru pomenire, speranță și lumină.
