S-a încheiat prima sesiune de vot a alegerilor prezidențiale din luna mai. Prezența la vot în județul Neamț la ora 21.00 este de 42,76 %. Media pe țară la este de 53,21%. 193.678 de nemteni s-au prezentat la urne. 20.470 au votat pe listele suplimentare, fiind înregistrate 820 voturi cu urna mobilă, din care 323 în spitalele din județ și alte 25 de voturi sunt contorizate din Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.
Astăzi, 452.897 nemțeni au fost așteptați la urne. În județ au fost organizate 490 de secții de votare. Ca și la alte scrutinuri, mediul rural s-a mobilizat mai bine, 116.674 de votanți. În funcție de vârstă, cele mai multe voturi au venit de la nemțenii cu vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani, fiind urmați de cei peste 65 de ani. Și tinerii cu vârsta de 18 – 24 de ani s-au mobilizat – 12.710 voturi.
Misiunile angajaților MAI continuă și în următoarele ore, inclusiv după închiderea secțiilor de vot, când sunt implicați în misiuni de asigurare a securității materialelor electorale și a documentelor rezultate în urma votării, pe timpul transportului acestora de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot către birourile electorale ierarhic superioare.

Un dosar penal pentru fraudă la vot
În județ au fost înregistrate și câteva incidente electorale. 5 sesizări de posibile incidente electorale, fără să fie înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne din Județul Neamț.
O semnalare nu a fost de competența Ministerului Afacerilor Interne și a fost declinată către Biroul Electoral Central. 2 sesizări au privit comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare, o sesizare a vizat tulburarea ordinii și liniștii publice.
Totodată, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă de vot. Astfel, o persoană din localitatea Timișești, județul Neamț, și-a exercitat dreptul la vot cu o carte de identitate anulată.
În țară, 8.598.611 de români au votat
La nivel național, prezența este de 47,80%, dacă luăm în calcul și Diaspora se ajunge la un procent de 53.21, adică 9.571.722 de români și-au exprimat votul până la ora 21.00, dintr-un număr total de 17.988.031 înscriși pe listele permanente.
Cei mai mulți sunt din orașe și municipiii – 5.767.358, iar din rural 3.804.364 de români cu drept de vot. Conform statisticilor, și la nivel național cei cu vârsta între 45 și 64 de ani au ieșit masiv la vot.
FireShot Capture 264 - Results - Prezenta la vot - prezenta.roaep.roÎn topul județelor cu cea mai mare prezență la urne se numără Ilfov – 68,12 %, Giugiu – 59,41% și Argeș – 54,71%. În coada clasamentului este Vaslui cu 32,72% prezență la urne, Satu Mare – 36,39% și Botoșani – 37,91%.
Diaspora
Și Diaspora a votat, în cele 960 de secții fiind înregistrate 973.129 voturi, din care 4.106 prin corespondență. Cele mai multe voturi s-au înregistrat în Marea Britanie și Irlanda de Nord – 168.445, din care 153.756 în UK, urmează Italia – 174.747, Germania – 163.548 voturi, Spania – 119.198, Franța cu 51.521 și Republica Moldova 90.851, în aceste state fiind înregistrate cele mai mari comunități românești.
Din SUA sunt contorizate 13.076 voturi, Canada – 8.328, Australia – 1.139, Japonia -567 și Egipt 185.



