Pelerinajul cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a avut zilele acestea o oprire cu totul aparte: Mănăstirea Văratec, vatră monahală a Moldovei și locul unde și-a trăit ultimii ani Domnița Safta Brâncoveanu, una dintre cele mai luminoase figuri feminine din istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Racla cu sfintele moaște, adusă de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din București de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, a fost întâmpinată de obștea mănăstirii și zeci de pelerini cu rugăciune, lumânări și lacrimi. Oprirea a fost posibilă la dorința și inițiativa Maicii Starețe, Stavrofora Iosefina Giosanu, care a dorit ca această întâlnire cu sfântul martir să aibă loc și aici, în mănăstirea unde, dincolo de ziduri, trăiește taina unei alte jertfe — tăcute, feminine, dar la fel de profunde.
De la Negrești la Văratec – drum cu binecuvântare
Pelerinajul a început pe 24 mai, la Parohia Negrești I, unde moaștele au fost așezate spre închinare timp de două zile, în contextul hramului „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. De acolo, drumul lor a continuat luni dimineață spre Mănăstirea Văratec, unde atmosfera a devenit aproape liturgică — deopotrivă solemnă și caldă.
Printre cei prezenți s-a numărat și Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, care a fost alături de obștea monahală și credincioșii veniți din întreaga zonă.
Întâlnire peste veacuri: voievodul martir și domnița monahie
Aducerea moaștelor Sfântului Constantin Brâncoveanu la Văratec are o rezonanță adâncă, istorică și spirituală. Nu departe de biserică, pe o alee pietruită, stă o statuie din bronz — o femeie așezată pe un tron, cu privirea dreaptă, flancată de lei: Domnița Safta Brâncoveanu.
Monumentul, realizat de Ion Jalea în 1935, străjuiește mănăstirea de aproape un secol și pare să primească, în tăcere, pelerinii care pășesc în marea curte interioară. A fost creat la aniversarea unui secol de la ridicarea Așezămintelor Brâncovenești.
Sculptorul nu a fost străin de jertfă: și-a pierdut brațul stâng în Primul Război Mondial, chiar la începutul carierei, dar nu a renunțat la artă. Dincolo de handicap, cu o voință ieșită din comun, Jalea a continuat să sculpteze și a lăsat în urmă unele dintre cele mai puternice lucrări din sculptura românească modernă.
Și el, și prințesa pe care a întruchipat-o în bronz, au jertfit câte ceva — unul, trupul pentru țară; cealaltă, viața pentru Hristos.
O viață de demnitate și milostenie
Safta Brâncoveanu, fiică a boierilor moldoveni Balș și soție a banului Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent al sfântului martir, a trăit o viață de demnitate și milostenie. A ctitorit, a donat, a înfiat, a construit spitale, a susținut biserici din Moldova, Muntenia și Transilvania. Iar după moartea soțului, căci acesta îi ceruse prin testament, „să construiască un spital, spre mângâierea celor în lipsă și în nevoi, spre pururea și veșnica pomenire a sa”, a ridicat Spitalul Brâncovenesc.
Spitalul a fost gata în octombrie 1837, funcționând fără întrerupere între 1838 și 1984 sub numele de „Spitalul Brâncovenesc”, fiind prima instituție publică de acest fel din spațiul românesc. Safta a dăruit spitalului, spre folosință, șase proprietăți din Țara Românească, urmând să se acopere astfel buna funcționare a spitalului. Ea a cerut prin actul de danie ca nici un fel de putere politică, locală sau străină să nu aibă dreptul de a vinde sau cumpăra spitalul sau proprietățile acestuia.
Apoi s-a retras la Văratec și să îmbrace haina monahală sub numele de schimonahia Elisabeta.
Mărturie tăcută în osuar: „Schimonahia Safta (Elisabeta) Brâncoveanu”
În mănăstire, în locul unde sunt păstrate osemintele celor adormiți în Domnul, se află și craniul Domniței Safta. Inscripționat în alfabet chirilic, cu litere delicate dar clare, se poate citi: „Schimonahia Safta (Elisabeta) Brâncoveanu”. E o mărturie vie, care nu poate fi expusă într-o vitrină, dar care cutremură și apropie sufletele.
Ea a renunțat la bijuterii, la moșii, la statut – pentru a se dărui lui Hristos. A donat mănăstirii Văratec tot ce avea. Se spune că bijuteriile sale de argint au fost topite pentru a fereca Evanghelii, a împodobi icoane și a susține slujbele Bisericii.
Moștenire în piatră și duh
Faptul că moaștele martirului Constantin Brâncoveanu au ajuns la Văratec nu este o simplă întâmplare. Este o reîntâlnire simbolică între martirul jertfei prin sabie și urmașa jertfei prin smerenie.
Domnița Safta Brâncoveanu nu a fost doar o aristocrată filantroapă, ci o femeie cu vocație sfântă, care a știut să se plece fără să se piardă și să jertfească fără să ceară nimic.
Astăzi, la Văratec, moaștele unui voievod martir au fost întâmpinate de urmașa sa în duh, acolo unde ea însăși odihnește.
