13.5 C
Neamţ
sâmbătă, 18 aprilie, 2026

Liber la contestații pentru tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii ,,Unirii”

ULTIMA ORĂ

Constructorii pot depune oferte la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii ,,Unirii”-A8 până la data de 2 iunie 2025.

Compania Națională de Investiții Rutiere a ridicat, astăzi, suspendarea procedurii pentru contractul estimat la 5,5 miliarde lei, noul termen pentru depunerea ofertelor fiind stabilit în conformitate cu prevederile legale – o durată de 6 zile între data ridicării suspendării și termenul-limită pentru depunerea ofertelor, și în urma deciziei CNSC care a RESPINS o contestație a unui antreprenor.

Tronsonul 2 Târgu Frumos-Lețcani are o lungime de 28,6 kilometri, iar CNIR acordă punctaj suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează finalizarea în cel mult 14 luni a unui segment de autostradă de 4 kilometri care va funcționa ca o centură a localității Podu Iloaiei.

Finanțarea investiției este asigurată prin fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și de la Bugetul de Stat, a precizat Alexandru Lancuzov, reprezentant CNIR.

Proiectul include 33 de poduri și pasaje, cel mai lung pasaj de 1130 metri peste râul Bahlui, 2 tunele și 3 noduri rutiere : Nod Podu Iloaiei, Nod Lețcani și Nod la Drumul de Legătură cu DN 28). Termenul de realizare este de 46 luni (10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție).

Pentru tronsonul 1 Moțca-Târgu Frumos, marți, 20 mai 2025, au fost depuse șase oferte de la constructori din România, Italia și Turcia.

Articole similare

[timed_slider]
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE

You cannot copy content of this page

error: Content is protected !!