Când a ieșit la pensie, în 2005, colonelul (r) Ionică Stoica știa un lucru clar: în meseria sa, focul nu iartă. După o viață în care a luptat cu flăcările și a prevenit tragedii ca pompier, și-a dat seama că există o lipsă mare de oameni pricepuți în întreținerea sistemelor de încălzire – sobe, centrale termice, șeminee, coșuri de fum. „Ce să fac? Să stau degeaba? Nu mi-a stat niciodată în fire. Așa că am zis să mă informez, să mă reprofilez.”
Așa a început o nouă etapă a vieții lui. A aflat de o firmă din Reghin care școlariza coșari și, cu un simț al oportunității de invidiat, s-a prezentat fix în ziua în care începea un nou curs. „În două ore am fost acolo și l-am făcut! Și de atunci, din 2008, sunt pe piață cu meseria asta, care – vă rog să mă credeți – îmi place.”
Dar cât de mulți coșari sunt în Neamț? Ei bine, sunt. Dar profesioniști? „Profesioniști suntem doi. Atât. Restul? Am avut unul care lucra la mine ca ajutor de coșar. Treaba lui era să desfacă soba, să o încheie bine. Dar într-o zi m-am urcat după el să verific. Îi zic: ‘Măi, de ce n-ai încheiat bine soba aici? Dacă femeia asta moare asfixiată în casă, cine răspunde? Dacă ia foc?’ L-am dat afară. Și ce credeți? A luat scule de doi bani și și-a scris pe mașină: Coșar autorizat. Da’ cine l-a autorizat, Dumnezeu?!?”
Meserie grea, dar făcută cu pasiune
În cei peste 15 ani de activitate ca maestru al curățării coșurilor, Ionică Stoica a văzut multe. „Am găsit sobe fără capace de vizitare. Întreb o doamnă: ‘Cine v-a făcut soba așa, fără capac?’ ‘Cine a construit-o mi-a zis că nu trebuie.’ ‘Și acum cum o curățați?’ ‘Trebuia să-l sun pe meșter când am nevoie’ ‘Și?’ ‘Păi ce să fac, a murit…’”
În meseria asta nu e suficient să ai talent – trebuie să ai și unelte. „Am investit peste 10.000 de euro. Am o autoutilitară cu de toate: perii de la 1 centimetru până la 1 metru și 10, de sârmă, de plastic, de oțel. Nu las lucrările neterminate. Nu există ‘nu se poate’. În primul rând, eu trebuie să fiu mulțumit de lucrare. Dacă eu sunt mulțumit, atunci sigur și clientul e mulțumit.”
Dar pregătirea nu s-a oprit la Reghin. Ionică Stoica a mers și la școala mare de coșari, din Germania, unde a învățat tehnici avansate: arderea controlată a coșurilor și tubarea profesională. „Acolo, fără avizul coșarului, nimeni nu dă foc în sobă! La noi? Ce să mai vorbim, fiecare face cum crede. Și uite așa, în ultimii ani, incendiile provocate de sobe și coșuri de fum au ajuns pe primul loc. Când eram eu pompier, primele erau cele de la instalațiile electrice. Dar, cum s-au pus protecții la prize și siguranțe bune, au scăzut. Acum arde lumea de la sobe. Și culmea, nimeni nu reglementează cum trebuie treaba asta!”
Lupta pentru recunoașterea meseriei de coșar
Pentru a schimba situația și a impune reguli mai stricte în domeniu, Ionică Stoica s-a implicat activ în Asociația ASFOCH – Asociația Hornarilor, Constructorilor de Coșuri de Fum și Șeminee din România. ASFOCH încearcă de ani de zile să convingă autoritățile să reglementeze această activitate și să impună controale mai stricte asupra sistemelor de încălzire. „Ne zbatem să introducem norme clare, să existe obligația unui control periodic, să nu mai fie lăsată siguranța oamenilor la voia întâmplării. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ne sprijină în această luptă, dar încă avem mult de muncă.”

ASFOCH nu este doar o organizație birocratică, ci un nucleu de profesioniști care promovează educația și formarea continuă în acest domeniu. „Avem ingineri specializați, constructori de coșuri profesionale, specialiști în termo-șeminee și instalații de încălzire. Nu suntem doar niște oameni care dau cu peria în coș. Meseria asta a evoluat enorm.”
Coșarul aducător de noroc… și un simbol al siguranței
În ciuda pericolelor, colonelul Stoica își iubește meseria. Deși lucrează la înălțime, unde riscul de accident e mare, și respiră funingine și praf de monoxid de carbon, are condiție fizică și reflexele de pompier. „Am fost sportiv, n-am făcut rabat niciodată de la mișcare. Și asta mă ajută. Dar meseria asta nu mai e cum era înainte – acum curățăm coșurile de jos în sus. Doar că, dacă omul nu-ți dă voie în casă să-i pui un capac de vizitare, n-ai ce-i face. Îi explici frumos, îi zici ce trebuie, dar dacă nu vrea… Apoi vezi la știri că a murit în casă de la monoxid de carbon. Și cine mai poate schimba lucrurile atunci?”
Pentru unii, meseria de coșar e privită ca una modestă, dar realitatea este alta. Munca onestă și dedicată salvează vieți, iar importanța ei nu poate fi subestimată.

Pe lângă seriozitate, Stoica păstrează și partea tradițională a meseriei. „Am niște coșărei micuți, îi dau la oameni pentru noroc. Am și bănuți speciali, cu un coșar pe o parte și un trifoi cu patru foi pe cealaltă. Mă mai cheamă lumea și la nunți, la petreceri. Am chiar și un număr de stand-up comedy – cât sunt pe scenă, nimeni nu mai pune mâna pe pahar sau pe furculiță, că toți sunt cu ochii pe mine.”

Un lucru e sigur: cu oameni ca Ionică Stoica și cu inițiative precum ASFOCH, casele și viețile din Neamț sunt mai sigure. Dincolo de superstiții, adevăratul noroc este să ai un coșar profesionist care să îți protejeze casa de pericolele invizibile ale focului.



