Se apropie Paștele, vine curățenia generală – dar ce faci cu mobila veche, salteaua uzată sau frigiderul scos din uz? Nu le arunci la întâmplare. Operatorul de salubritate Brantner, în colaborare cu Poliția Locală Piatra Neamț, anunță o campanie specială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase.
Campania are loc pe 7 aprilie 2025, iar cetățenii pot scăpa gratuit de obiectele care nu pot fi depozitate în containerele clasice – mobilier, saltele, electrocasnice mari sau alte deșeuri de dimensiuni mari. Obiectele pot fi predate la cele două puncte de colectare din municipiu, amenajate în cartierele Dărmănești și Mărăței.

Sprijin pentru seniori și persoane cu dizabilități
Brantner oferă și un serviciu de colectare de la domiciliu pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilități. Cei interesați trebuie să sune la Dispeceratul Brantner, la numărul 0737 770 222, în perioada 1–4 aprilie 2025. Este important ca deșeurile să fie deja scoase într-un loc ușor accesibil pentru autospecialele de colectare.
Poliția Locală avertizează: curățenia de Paște nu justifică depozitările ilegale
În contextul pregătirilor pentru sărbătorile pascale, Poliția Locală Piatra Neamț atrage atenția asupra respectării normelor de curățenie și gospodărire. Este interzisă aruncarea deșeurilor voluminoase – resturi textile, mobilă veche, electrocasnice sau moloz – la platformele de gunoi, în imediata lor apropiere sau pe malurile râurilor și pâraielor care traversează orașul.

Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 228/2021, art. 2, litera a, aceste fapte sunt sancționate cu amenzi ce pot ajunge până la 2.000 de lei. Deșeurile de acest tip trebuie duse exclusiv la depozitele speciale din Dărmănești și Mărăței.
Fără focuri în grădină: arderile ilegale se amendează
Autoritățile avertizează și în privința arderii ilegale a deșeurilor. Este strict interzisă arderea plasticului, cauciucurilor, cablurilor, resturilor vegetale sau a altor tipuri de deșeuri în curți, grădini sau pe terenuri deschise. Astfel de acțiuni pot genera incendii cu consecințe grave și sunt pasibile de sancțiuni.
Amenzile variază între 500 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoane juridice.
Bilanțul anului trecut: peste 83.000 de lei în amenzi pentru mizerie
În anul 2024, Poliția Locală Piatra Neamț a aplicat 325 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de igienă, salubrizare și estetică urbană. Din total, 257 au fost amenzi care au însumat 83.580 de lei, iar 68 au fost avertismente.
Cele mai multe sancțiuni – 251 – au fost aplicate pentru încălcarea regulamentului serviciului de salubrizare, iar alte 68 pentru nerespectarea normelor de gospodărire și întreținere a spațiilor din oraș.



