Pe 15 martie, Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit lista finală a candidaților pentru alegerile prezidențiale. Procesul de selecție a marcat tranziția de la faza preliminară – în care s-au testat șansele de înscriere – la etapa finală, unde doar cei care au îndeplinit criteriile rămân în competiție. Rezultatul? O combinație clasică de politicieni consacrați, figuri noi și eliminări cu scandal.
Candidații validați: între reveniri spectaculoase și pariuri riscante
BEC a aprobat nouă candidaturi, fiecare cu propria strategie și miză electorală.
Crin Antonescu revine sub egida PSD-PNL-UDMR, ca și cum politica românească a rămas blocată în 2014.
Nicușor Dan se agață de statutul de independent, sperând că îl va ajuta și în afara Bucureștiului. Cu puțin noroc, ar putea convinge și electoratul de dreapta.
Victor Ponta, veșnic prezent în alegeri, încearcă din nou fără un partid solid în spate. Un test de relevanță.
Elena Lasconi, outsiderul sistemului, vine cu un suflu nou, dar se sprijină pe un partid măcinat de probleme interne.
Cristian Terheș, promotorul suveranismului, vrea să atragă electoratul dezamăgit de mainstream-ul politic.
Silviu Predoiu (PLAN) și Lavinia Șandru (PUSL) propun o alternativă vagă pentru cei care vor „altceva”, fără a clarifica exact ce.
George Simion, liderul AUR, joacă tare pentru a-și consolida poziția de lider absolut al curentului naționalist.
John-Ion Banu Muscel – un nume nou care probabil va rămâne doar o notă de subsol în rezultatele finale.
Candidații respinși și drama aferentă
BEC a refuzat șase candidaturi, iar cea mai explozivă eliminare a fost cea a Dianei Șoșoacă. Curtea Constituțională a decis în 2024 că nu poate candida, iar BEC a aplicat verdictul.
Reacția AUR: ”Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantate de Constituție. Într-o democrație normală, orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție a statului nu poate lua acest drept, fără o motivare clară.
În ultimele luni am văzut, însă, cum sistemul încearcă să impună un regim dictatorial, prin interzicerea unor competitori politici sau prin anularea efectivă a alegerilor, dacă rezultatul nu este cel dorit de el. Respingem ferm decizia Biroului Electoral Central de a interzice unui român ale cărui drepturi nu sunt constrânse de restricții juridice să intre în cursa electorală.
Această practică nu doar că subminează principiile unei societăți libere, dar riscă să transforme un sistem democratic într-unul controlat și netransparent, în care doar unii pot participa.”
Pe lista celor respinși se mai află Paul Ispas, Petru Mîndru, Maria Marcu și Ion Popa, patru candidați independenți eliminați din motive procedurale.
La fel de zgomotoasă a fost și eliminarea lui Călin Georgescu, respins pentru „incompatibilitate cu valorile constituționale” – un mod de a spune că discursul său a fost prea radical.
Pe lista celor scoși din cursă se mai află și Paul Ispas, Petru Mîndru, Maria Marcu și Ion Popa, patru independenți eliminați din motive procedurale. Probabil, fără șanse reale oricum.
Cazul Remus Pricopie: gest de sfidare sau simplu exercițiu de PR?
Un episod atipic: Remus Pricopie, rector al SNSPA, și-a depus candidatura fără semnăturile necesare, un gest menit să critice sistemul electoral. A venit și cu exemple externe:
„În Bulgaria, un candidat are nevoie de 2.500 de semnături. În Austria, 6.000. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalitățile potențial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susținere dovedește că nu este o cerință democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidențiale de anul trecut, au fost mai mulți candidați care nu au obținut nici măcar o zecime de voturi din nu mărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susținere, ce dovedesc ele?
Un mesaj valabil, dar greu de transformat în strategie electorală. Deși a atras atenția, Pricopie rămâne în afara cursei.
O campanie fără miză reală?
Lista finală a candidaților va fi confirmată pe 19 martie, după soluționarea contestațiilor. Turul întâi are loc pe 4 mai, iar turul doi, dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută, este programat pentru 18 mai.
Oficial, urmează o lună de dezbateri, proiecte și confruntări. În realitate? Cel mai probabil, atacuri, scandaluri și teme false. Adevărata miză – viitorul României – va fi, probabil, îngropată sub o avalanșă de zgomot politic.
