19.6 C
Neamţ
sâmbătă, 6 iunie, 2026

A fost reinaugurată Artera Roman Est

ULTIMA ORĂ

Vineri, 23 mai, conducerea Primăriei Roman, reprezentată de către primarul municipiului, Dan Laurențiu Leoreanu, viceprimarul Leonard Achiriloaei și diretorul tehnic al instituției, Ovidiu Bojescu, precum și reprezentanții constructorului, firma Danlin XXL s-au întâlnit pe Artera Ocolitoare Roman-Est, ale cărei lucrări au fost finalizate, pe fonduri guvernamentale, prin Programul ”Anghel Anghel Saligny”, finanțat de Compania Națională de Investiții.

Și acestă manifestare a fost bifată ca făcând parte din programul de marcare a ”Zilelor Municipiului”, ediția 2025.

În prima etapă valoarea proiectului s-a ridicat la 27 de milioane de lei, inclusiv TVA. Traseul urmează a fi dat în circulație în luna iunie, după obținerea unor avize de siguranță a traficului rutier.

Conform precizărilor edilului șef al municipiului, Dan Laurențiu Leoreanu, lucrarea este extrem de importantă pentru Roman și zonă, pentru că preia traficul greu.

”Această investiție strategică are ca scop fluidizarea traficului rutier și creșterea siguranței participanților la trafic, oferind o conexiune rapidă între DN2 și zona de nord a Municipiului Roman, între zona răsăriteană și cea de nord, ale Moldovei.

Traseul modernizat include 2 benzi de circulație și are o suprafață totală de 44.364 mp (ampriza amenajată), pe o lungime de aproape 4 km.

Lucrările au presupus modernizarea structurii rutiere, colectarea apelor pluviale, siguranța circulației și asigurarea accesului facil în condiții de siguranță, precum și trecerea la categoria de drum de trafic greu.

Această arteră contribuie semnificativ la dezvoltarea economică și la creșterea calității vieții pentru cetățenii noștri.

Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect important pentru Roman, finanțat în proporție de peste 90% de Guvernul României, prin programul national Anghel Saligny, susținut și prins la finanțare în perioada în care eram parlamentar.

Urmează recepția finală, ce va fi făcută de către specialiști și redarea acestui drum traficului rutier, în prima parte a lunii iunie, la fel ca și podul peste Siret.

Dragi romașcani, acest proiect este un pas înainte pentru un oraș mai sigur, mai conectat și mai prosper. Continuăm, împreună, dezvoltarea Romanul, cu seriozitate și respect pentru fiecare dintre voi!”, a consemnat primarul Dan Laurențiu Leoreanu, pe pagina oficială de facebook.

Arteră rutieră lărgită

Prin lucrările cuprinse în noul proiect, Artera Roman EST s-a lărgit cu câte 1 metru, într-o parte și alta, pentru a ușura circulația TIR-urilor, mai ales în curbe. Prin proiect s-a construit și un sens  giratoriu, pe porțiunea de drum județean care duce la Luțca.

Traseul modernizat include două benzi de circulație și are o suprafață totală de 44.364 mp (ampriza amenajată), pe o lungime de aproape 4 kilometri.

Lucrările au presupus modernizarea structurii rutiere, colectarea apelor pluviale, siguranța circulației și asigurarea accesului facil în condiții de siguranță, precum și trecerea la categoria de drum de trafic greu.

Totodată, Primăria a asfaltat și strada Plopilor, în continuarea arterei ocolitoare, astfel că întreaga șosea, până la sensul giratoriu de la Dedeman, a fost reabilitată.

Litigiu cu fostul constructor

Reamintim faptul că această arteră ocolitoare a fost dată inițial în folosință în anul 2016 dar că,  la aproximativ un an de la inaugurare, șoseaua a fost închisă din cauza fisurilor apărute în carosabil.

Au urmat o serie de litigii, între Primărie și foștii constructori, firmele Imrom și Darcons, un prim proces fiind deja câștigat de municipalitate, conform precizărilor primarului.

Articole similare

[timed_slider]
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE

You cannot copy content of this page

error: Content is protected !!